OMUL CARE LE-A VĂZUt

PE TOATE

MIX RECREAȚIONAL

text: Marius Rusu. ilustrații: Alex Văcariu

1912088_716074548458617_4413388272845334

- Copilul nu vede! Copilul e orb, doamnă. Nu va vedea nimic. Niciodată!

Vorbele amare ale medicului au răsunat clipe întregi într-un ecou sinistru și infinit în salonul aproape pustiu, adormit în bezna din capătul holului. Nu s-a oprit nici când ușa s-a închis cu un zgomot grav care ar fi zgâriat gânduri și-n cele mai puternice minți.


Femeia s-a ridicat încet din pat, a aprins lumina, a întins mâna după paharul de apă și s-a așezat pe scaunul vechi de lângă ferestră. A privit în gol spre podeaua în ale cărei crăpături pâlpâia lumina puternică a neonului din salon. Apoi s-a ridicat, a deschis draperiile și a privit prin geam cum o nouă zi se naște, asemeni unui copil, chiar sub ochii ei. Ah, ochii, aceste organe care ne dau puterea văzului, ne dau cunoaștere și lumină, dar și multe lacrimi. Cum se face că unora ne este luat darul de a vedea, dar, cu toate astea, lacrimile nu-i sunt luate nimănui? Cu gândurile acestea a deschis geamul și a lăsat să pătrundă aerul plin de fiori reci al dimineții de decembrie.

Apoi a strigat înăbușită de furie, iar strigătul ei s-a spart doar 87 de ani mai târziu.

1974126_711590638907008_7837291802616449
26910249_1831312253601502_73527541048229

Copilul avea doar câteva ore de viață pe acest pământ când mama lui a aflat că a fost sortit unui întuneric veșnic ce avea să-i fie singurul tovarăș în călătoria sa prin lume. Dar ea nu avea să lase ca asta să se întâmple. E avea să-i dea darul cunoașterii. Se putea ca nici avansul tehnologic și nici medicina evoluată să nu-i poată fi de ajutor unui biet orb?

 

Aelixon Dez și-a trăit primii ani din viață încercând să afle cu ce este diferit, ce nu este în regulă cu modul în care percepe el lumea din jur. Cu toate astea, nu a ajuns să înțeleagă niciodată ce înseamnă să fii orb. Pentru că nu știa ce înseamnă să vezi. Când acest gând l-a obosit, a înțeles că nu era nimic defect la el, ci doar la cei din jurul său care-l credeau defect.

12604851_1086844618048273_80879545013147

Voia să vadă chiar dacă natura îi era potrivnică, voia să cunoască. Voia să vadă prin cunoaștere. Prin imaginație. Cunoașterea și imaginația aveau să-i fie ajutoarele cu care putea să vadă orice nu putea să pătrundă cu ochii.

A învățat să învețe, a învățat să întrebe, a învățat să asculte, a învățat chiar și să vadă. Să vadă cu pielea, să vadă cu urechile și cu nasul. A învățat să vadă cu ochii minții.

A început să studieze scrierea Braille și a ajuns, astfel, să pătrundă taine legate de arte, științe, cultură, religie sau medicină.

A început să-și închipuie lumea exact așa cum credea el că ar trebui să fie. Se interesa mereu despre forme, chipuri, distanțe, dar, mai ales, despre culori. Îl fascina ideea de culoare și de modul în care acest concept ar putea schimba lumea pe care o cunoștea el până atunci - un amestec sumbru de gri cenușiu cu negru și, rareori, alb.

10931725_889414251124645_116431834149414
10828139_889414367791300_766581720129147

Și-a închipuit înălțimile Everestului și adâncimile Gropii Marianelor, și-a conturat imensitatea Siberiei și pustiurile arctice, a zburat cu mintea peste întinderile Saharei, și-a croit cărări prin junglă, a coborât pe Nil, a plutit printre corăbiile navigatorilor.

Și-a închipuit fețe ale oamenilor pe care nu i-ar fi văzut niciodată, a învățat note muzicale, a dansat, a gustat din condimentele Indiei, a măturat praful de pe Marte, a vizitat muzeele Europei, a studiat alături de Aristotel, Pitagora și Tesla.

A fost de față la războaiele dintre romani și gali, l-a văzut pe Michelangelo pictând Capela Sixtină, a călătorit pe mări cu Marco Polo.
S-a teleportat, a pătruns secretele clonării, a cântat alături de Ringo Starr, a jucat șah, a făcut surf pe plajele din Sri Lanka, a citit mult despre artă și sport, a trimis și primit vești din lumea întreagă.

A construit piramide, a descoperit focul și electricitatea, a văzut primul zeppelin zburând, l-a purtat pe Napoleon prin Waterloo, s-a scurs pe canalele Veneției.
L-a întâlnit pe Mark Zuckerberg, a fost printre primii utilizatori ai motorului de căutare de la Google, a scris și a trimis e-mail-uri pe Yahoo, a citit știri din India, Maroc sau Fiji.

A văzut piese de teatru și a fost acolo la apariția cinematografiei, a văzut cum funcționează telegraful, transmisiile radio, televiziunea.

A cunoscut ce înseamnă războiul, cum se formează norii, a văzut Aurora Boreală și a îndurat noaptea polară.
A ascultat fiecare replică din trilogia „Stăpânul inelelor”, și-a imaginat fiecare dans din „Dirty Dancing”,  a ascultat și a înțeles fiecare vers din „Hotel California”, a luat parte la filmarea fiecărei scene din „Războiul stelelor”.

Nimic nu-i putea închide ochii minții, nimic nu-i putea reteza dorința de cunoaștere și imaginația.

65008123_2608447055888014_45427456687032
93649996_3257867794279267_45125645727369
65227169_2608446759221377_11185075723415
1888995_889414221124648_2260224164987216
65240255_2608446645888055_77957162790750

Căldura serii de august pătrundea fără opreliște prin fereastra odăii din capătul holului.

Bărbatul s-a apropiat de geam, l-a închis, dar nu a tras obloanele. A stat o vreme în picioare, țintuit lângă fereastră, iar ochii lui păreau să privească cum încă o zi apune, întocmai ca viața lui, imaginându-și ce ar mai putea fi de văzut. Ah, imaginația, acest dar ce nu ne-a fost lăsat tuturor!

După o vreme a închis draperiile și s-a așezat pe scaunul vechi de lângă fereastră. A rămas acolo, parcă privind în gol la podeaua în ale cărei crăpături se licărea lumina becului slab, atârnat de tavan. Și-a băut paharul de apă, a stins lumina, iar apoi s-a așezat încet în pat.

În urma lui, infirmiera a închis ușa salonului, trăgând-o cu putere și ignorând zgomotul pe care-l provoca.

 

- Copilul vede! Copilul nu e orb, domnule. Va vedea totul. Întotdeauna! Strigătul femeii se mai aude, încă, încet, în nopțile pustii.

Aelixon Dez a adormit liniștit, a înțeles că el era omul care le-a văzut pe toate.

65561323_2608446859221367_21480312262654
1781275_889414224457981_5528349656330562
10498659_889422834457120_416975969262354
10828139_889414367791300_766581720129147

AELIXON DEZ ARE IMAGINAtIE. tU CE AI?

 

Marius e din Cluj dar stă la Alba. "Imperfect compus încă de la naștere. Pasionat de cunoaștere. Om cu capul în jos într-o lume pe dos. Pasionat de artă, de ce-i frumos. Oamenii zic că-s norocos." Brand Ambassador la Smida Jazz Festival. 

Marius Rusu

  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
35058236_10216009862977874_4521718999175

 

Alex e din Timișoara, a studiat grafica de când era în clasa a V-a și până în anul III de facultate. Îi place și face desen, tattoo art și fotografie și crede că dacă n-ar fi loc sub soare, sigur ar fi loc deasupra. 

Alex Văcariu

  • Facebook
  • Instagram
10517304_761213940611344_420124111772256